Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă țurțurii s-au format amenințător pe acoperișurile caselor sau ale blocurilor și reprezintă un adevărat pericol pentru trecători. Atenți mai mult la gheața de sub picioare, mulți trecători nici nu observă pericolul înghețat de deasupra capului.
Pericolul este cu atât mai mare cu cât oamenii uită uneori să privească în sus, mai ales când trec pe lângă case sau blocuri cu balcoane. Responsabilitatea de a îndepărta țurțurii le revine strict proprietarilor și asociațiilor de locatari.
Proprietarii, asociaţiile de proprietari, agenții economici și instituțiile publice au obligaţia să îndepărteze zăpada de pe acoperişurile clădirilor pentru a evita pericolul căderii acesteia pe trecători şi să îndepărteze ţurţurii ce se formează pe elementele de construcţie ale clădirilor.
În caz de pericol iminent de cădere a zăpezii sau a ţurţurilor de pe clădirile înalte, proprietarii acestora au obligaţia să ia măsuri de avertizare şi de marcare a perimetrului expus. În situaţia în care clădirea este foarte înaltă şi nu se poate ajunge la ţurţuri decât cu dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cetăţenii pot solicita intervenţia echipajelor de pompieri.