Pe 26 iunie, din cele trei provincii istorice vor pleca, în același timp, sute de bicicliști pentru a se reuni, 5 zile mai târziu, în cetatea Alba Iulia.
5 zile senine, zeci de localități străbătute cu 20 de km/h, 100 de kilometri/zi, 500 de kilometri de pedalat până la Alba Iulia. Acestea sunt principalele coordonate ale Turului Centenarului, cel mai mare marș pe bicicletă dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire. Pe 26 iunie, din cele trei provincii istorice vor pleca, în același timp, trei grupuri de bicicliști, pentru a se reuni, 5 zile mai târziu, în cetatea Alba Iulia.
Turul este organizat de Lucian Mîndruță și echipa ”Cu bicicleta la mare” și se adresează amatorilor de ciclism, tuturor celor preocupați de sport, dar și celor care își doresc să dea, prin efortul lor, un mesaj de drag pentru România, în anul Centenarului.
Plecarea se va face simultan din București, Timișoara și Iași, iar cei interesați se pot alătura plutonului în orasele de pe traseu. Există două modele de participare: cu taxă – care include cazare, masă, logistică și întoarcere acasa și “free rider”, care presupune ca ciclistul participant își asigură el toate aceste elemente. Evenimentul este non-profit.
Se vor strabare 100 de kilometri în medie, fiecare zi, cu o viteză de 20 de km/h, cu pauze fixate la 20-30 de kilometri, în funcție de dificultate. La fiecare oprire, participanții au la dispoziție snacks-uri, iaurt, glucoză și ciocolată pentru susținerea efortului, banane pentru prevenirea crampelor musculare, apă și portocale pentru hidratare.
În aceste condiții de deplasare, dacă ai câteva ture recente de peste 50 de kilometri și ceva experiență în șa, ai sanse să ajungi la capăt onorabil. Marșul este unul asistat, pe parcursul întregului traseu participanții sunt însoțiți de un autocar pentru odihnă și situații speciale, mașini tehnice pentru urgențele legate de biciclete, salvare și mașini care delimitează coloana. Toate sunt destinate să susțină și să ofere o tură sigură pentru amatori.
“Nu suntem ciclisti de competitie si nici nu cred ca vom deveni. Dar iubim sportul ăsta și, în același timp, iubim să pedalăm în România, pe drumuri pe care cei mai mulți automobiliști le parcurg în grabă, fără să se bucure de frumusețea țării. Tocmai de aceea am ales aceste trei trasee, pentru ca sunt frumoase și merită degustate la pas, încet, și în același timp, se termină în locul în care a început povestea României moderne. Cred că și generația activă, vie, care nu prea merge la simpozioane și colocvii sau la depuneri de coroane de flori, trebuie totuși să-și sărbătorească țara, în felul ei. Ăsta e felul nostru de a-i spune “La multi ani!” României. Cu efort, cu durere, cu pasiune și cu drag de locurile ei” a declarat Lucian Mindruță.
Turul Centenarului este un marș ciclist, nu o cursă. El e un exercițiu de curaj, dar și de rezistență fizică, cu scopul clar de a demonstra că toate generațiile pot onora România prin efort, camaraderie și grijă – nu doar prin vorbe mari.
Cele trei echipe care vor pedala simultan în Turul Centanatului poartă numele regiunii din care se face plecarea:
Echipa Muntenia va pleca pe traseul: București, Sinaia, Băile Tușnad, Sighișoara, Sibiu, Alba Iulia. Detalii despre traseu găsiți accesând acest link: https://bit.ly/2rYo3UQ
Echipa Banat – Ardeal va pleca pe traseul: Timișoara, Arad, Oradea, Zalău, Cluj, Alba Iulia. Detalii despre traseu găsiți accesând acest link: https://bit.ly/2s16oMc
Echipa Bsarabia-Moldova va pleca pe traseul: Iași, Piatra Neamț, Gheorgheni, Târgu Mureș, Mediaș, Alba Iulia. Detalii despre traseu găsiți accesând acest link: https://bit.ly/2IBVUNB
Întoarcerea participanților înscriși se face duminică, 1 iulie, cu autocarul, pentru biciclete existând transport separat.
Înscrierile pentru Turul Centenarului se fac completând formularul de înscriere: https://bit.ly/2IBSJp9
Taxa de participare include kit-ul de participare & tricou aniversar, cazarea în hoteluri de 3 și 4 stele – un loc în cameră dublă, masă în regim de demipensiune, partea de logistică pentru odihnă și gustare la fiecare oprire, asistență tehnică permanentă și întoarcerea acasă a participanților și a bicicletelor.
Pentru cei care vor să se alăture în Turul Centenarului fără a plăti taxa de înscriere, există formula numită “Free Rider”. În acest caz, bicicliștii interesați pot însoți grupul pe orice distanță, atâta vreme cât se îngrijesc, în regim propriu, de cazare, masa și variante de întoarcere acasă.
Detalii despre antrenamente susținute de Lucian Mîndruță în orașele reprezentative, dar și informații despre pregătirile Turului Centenarului găsiți pe pagina de web a evenimentului: www.turulcentenarului.ro si pe cea de Facebook- https://www.facebook.com/turulcentenarului/
Despre Asociatia “Cu bicicleta Departe”
Suntem echipa care de 12 ani organizează evenimentele “Cu bicicleta la mare”. În fiecare an avem 4 – 5 ture de lungă distanță pe șosea, cu sute de participanți. Știm să ducem amatori departe. Îi învățăm să își descopere limitele. Și să le depășească. Și acum vrem să le depășim pe ale noastre, de organizatori.