Vezi FOTO
Din ce in ce mai putini romani au inca vie amintirea regimului comunist. Pentru tineri, mai ales, acele vremuri fac parte dintr-o istorie indepartata. Nici manualele scolare nu reusesc sa transmita prea mult din spiritul “epocii de aur”. Memoria acelor timpuri persista, insa, dureros, in sufletul persoanelor persecutate de bolsevici si comunisti. Marturiile celor care au reusit sa supravietuiasca inchisorilor comuniste sunt cutremuratoare. Printre acestia se afla si o maramureseanca, ajunsa dupa gratii impreuna cu mama sa la varsta de numai 6 luni (!). Sunt cazuri socante, vieti distruse ale unor oameni nevinovati, care s-au opus comunizarii Romaniei sub presiunea armatei sovietice. Parte din povestile lor au fost depanate in perioada 5-6 septembrie a.c., intr-un tur al rezistentei anticomuniste organizat in cateva localitati din judetul Maramures de jurnalistii saptamanalului Gazeta de Maramures. Evenimentul a marcat 20 de ani de la caderea regimului comunist si 61 de ani de la transformarea inchisorii Sighet in inchisoare politica.
Participantii si-au amintit cum “teroarea rosie” a lovit si copii de varsta frageda, aruncati dupa gratii la sanul mamei lor. Detinutii politici erau hraniti cu mancare ,,pe care nici cainii nu ar fi mancat-o”, tinuti in frig si in conditii inumane, supusi torturilor. Unii au reusit sa invinga moartea si sa depuna marturie, dar altii s-au stins in lagarele de munca si inchisorile comuniste, platind cu viata curajul de a lupta impotriva unui sistem ateu, necrutator cu oricine ar fi gandit altfel decat o impunea regimul.
Dreptul la memorie, fara ura si razbunare
 |
| Nistor Man |
,,Avem obligatia sa avem memorie pentru trecut, pentru ca popoarele care n-au avut memorie si nu si-au cinstit eroii s-au pierdut„, a spus raspicat Nistor Man, un fost detinut politic care a supravietuit inchisorilor comuniste.
Dincolo de aceasta afirmatie nu razbate, insa, ura sau dorinta de razbunare, asa cum am fi tentati multi sa facem in urma unei experiente dureroase, ci doar dorinta de a nu fi uitate acele orori.
De aceeasi parere au fost si ceilalti supravietuitori ai inchisorilor comuniste, sustinuti de istorici si alti martori ai acelor vremuri.
,,Avem dreptul sa ne revoltam si sa ne intrebam cum a fost posibil ca in istoria noastra sa avem o pagina asa de dramatica, cu milioane de victime. Generatia tanara are datoria morala sa-si asume si acest trecut, sa-l cunoasca, sa-l critice pentru ca in viitor sa nu se mai repete o astfel de pagina de istorie”, a declarat fostul director al Muzeului Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, Gheorghe Mihai Barlea.
Ileana Ionescu Zubascu, o maramureseanca trecuta prin inchisorile comuniste la varsta de doar 6 luni (!) a intarit ideea ca tinerele generatii trebuie sa stie ca ,,tara aceasta nu are doar muzee ale tarancii si taranului roman, are si muzee ale suferintei, care uneori nu se vad”.
Moartea celor dragi, tratata ca un secret de stat
Durerea familiilor persecutate de regimul comunist nu a incetat pana astazi pentru ca unii inca nu au reusit sa afle in ce conditii le-a murit tatal, sotul sau fratele. Altii nu stiu locul unde au fost inmormantati cei dragi. In opinia lor, politicienii de azi vor parca sa ingroape acest trecut, sa-l faca uitat pe veci.
,,Cea mai grea problema pentru noi si care ne indeamna sa spunem: comunismul n-a fost infrant este aceea ca zecilor de mii, poate sutelor de mii de oameni morti in inchisoare sau impuscati pe campuri si in paduri nu le stim mormantul. Autoritatile spun ca unele date sunt secrete de stat. Si atunci spunem: secretele unui stat criminal nu le putem dezvalui? Nu. Ei nu-si pot dezvalui secretele, pentru ca SRI-ul de azi e mostenitorul Securitatii si e mostenitor cu informatori cu tot. A spune adevarul, a te descatusa, e o stare de usurare, dar ei nu vad lucrurile asa. Vad tot in stil comunist”, a declarat fostul detinut Nistor Man.
 |
| Ileana Ionescu Zubascu |
Acelasi regret este impartasit si de Ileana Ionescu Zubascu. Femeia marturiseste ca a incercat sa afle cauza mortii tatalui sau, dar totul s-a izbit de un zid al tacerii.
,,Am continuat investigatiile. CNSAS s-a mutat, va mai trece cateva luni pana sa ajungem la dosare. Toate sunt facute si astazi sa nu ajungi la adevar, dar adevarul nu poate fi acoperit. Nu vreau sa stiu cine l-a ucis pe tatal meu, vreau sa stiu ce e consemnat in certificatul de deces„.
Marturiile fostilor detinuti politici sunt, cu adevarat, cutremuratoare. Multi au ajuns in inchisorile comuniste fara sa stie adevaratul motiv pentru care au fost inchisi. Unii erau la varsta tineretii, inflacarati, credeau in Dumnezeu, credeau in idealul lor si erau hotarati sa lupte pana la capat impotriva unui regim care nu avea nimic cu sufletul poporului roman.
,,Rezistenta impotriva comunismului s-a dus cu constiinta ca luptam impotriva unui sistem care nu-i al nostru. Comunismul a fost regim nelegitim, strain de neam, un sistem care i-a calcat in picioare si i-a ucis pe cei mai buni dintre noi, calcand in picioare legile umane”, a marturisit Nistor Man, care a fost inchis doar pentru ca facea parte dintr-o asociatie crestina. El facea parte din grupul de elevi arestati de la Liceul ,,Dragos Voda” din Sighetu Marmatiei.
Spaima, tacere, foame si durere in inchisorile groazei
Barbatul povesteste ca printre metodele la care apelau tortionarii comunisti era si arestarea in timpul noptii, pentru a-i induce celui arestat inca de la inceput o stare de frica. Apoi, pe ochii celui incarcerat erau asezati niste ochelari negri din tabla cu cauciuc sa nu vada unde este dus.
,,Cum arata suferinta indurata de cei inchisi? Ganditi-va. Sa-ti intre in casa. Si bunica, si copilul, si parintii sunt treziti si toata lumea este asezata cu fata spre perete. Totul se intampla noaptea. Te imbraci repede si ti se dau ochelari negri din tabla cu cauciuc sa nu vezi nimic si esti aruncat in masina. Frica e un sentiment uman. Ea creste, iar omul intra in panica. Odata ajuns acolo, tot asa, esti dus pe un culoar orb pana la sala unde esti anchetat. Si esti intrebat: stii de ce ai fost adus aici? Si daca zici nu stiu, ti se da bataie. Daca simte ca esti curajos, te bate pana nu mai stii de tine. Suferinta nu se incheie, insa, cu finalizarea anchetei, pentru ca in celule ai un regim la fel de drastic”, si-a amintit Nistor Man doar cateva din chinurile provocate de comunisti.
,,Regimul comunismului e regimul tacerii. N-ai voie sa vorbesti decat in soapta. N-ai voie sa canti. Conditii pe care noi nu le respectam. Una din pedepsele cele mai grele era, insa, foamea. De foame au murit oamenii, carora li se umflau picioarele si stomacul si organele interne. Ti-e flamanda unghia, parul, cu toate madularele traiesti foamea„, a mai rememorat Nistor Man acea epoca a groazei.
Pedeapsa prin infometare o confirma si Ioan Ilban, un alt membru din lotul celor 18 elevi de la Liceul Dragos Voda din Sighet inchisi la inchisoarea comunista din Sighetu Marmatiei: “Un unchi al meu a fost adus intr-o celula alaturata la 3 luni dupa ce am fost noi inchisi aici. Uitandu-se pe geam afara intr-o zi cand am fost scosi la plimbare ne-a vazut pe toti cei 18 tinerei. Si cand am revenit in celula a strigat prin teava: Vai ce slabi sunteti!”
Cei inchisi aici nu aveau voie sa stea in cursul zilei nici macar intinsi pe pat, pentru ca riscau sa fie batuti sau dusi la „Neagra”, o celula intunecoasa, fara nici un geam, unde te simteai ,,ca intr-un cavou”. ,,Trebuia sa stai in pozitie sezand. Daca te-ai intins pe pat, te baga la pedeapsa grea, la Neagra”, a mai spus Nistor Man.
Femei cu inimi de erou
 |
| Maria Ionescu |
Nu numai barbatii au fost cei care au suferit in inchisorile comuniste. Exista si numeroase femei adevarate eroine, care au fost smulse din sanul familiei si incarcerate. Maria Ionescu din Dragomiresti a relatat ca ea si mama ei au ajuns inchisoare, pentru ca tatal ei era fugar in Muntii Tiblesului. Tortionarii n-au tinut cont ca Maria avea un copil mic de un an si jumatate.
,,Eram casatorita, aveam un copil de un an si jumatate, eram invatatoare. Din cauza tatalui meu, care era fugar in Muntii Tiblesului, s-a abatut nenorocirea si asupra noastra. Am fost arestata in 5 octombrie 1950, cu copilul in brate„.
Tot Maria Ionescu povesteste cu lacrimi in ochi cum mama ei a fost batuta pentru simplul motiv ca a avut indrazneala sa-i tina piept gardianului si sa-i spuna ca fata ei nu a fost si nu va fi niciodata tarfa, asa cum au amenintat-o ei ca o vor face in inchisoare.
,,Pe mama, saraca, au dus-o in camera de tortura. Au trantit-o pe jos, cu fata de pamant. Au lovit-o unde au nimerit. Pentru ca a lesinat, au aruncat o galeata de apa pe ea, dupa care au tarat-o pe jos sa stearga apa cu ea. De ce i-au facut asta? Pentru ca i-au spus: fata ta va face 10 ani de inchisoare si cand va iesi de acolo va fi cea mai mare tarfa din Sighet. Mama a zis: fata mea nu a fost si nu va fi asa niciodata”, a marturisit Maria Ionescu.
Femeia a mai istorisit ca a suferit cumplit cand gardienii i-au smuls copilul din brate, dar ca in cele din urma a fost nevoita sa il lase in grija bunicii. Baiatul a supravietuit, iar acum au ramas doar amintirile povestite de mama lui.
Suferinta a fost una cumplita si pentru Ileana Ionescu Zubascu. Desi avea doar 6 luni cand a ajuns, in bratele mamei, dupa gratiile inchisorii politice din Sighet, femeia sufera in continuare, pentru ca nu a avut sansa sa creasca alaturi de cei doi parinti. Ileana Ionescu spune ca a crescut doar alaturi de mama sa si ca nu a putut striga niciodata cuvantul “tata”. Desi intreaga familie a crezut ca tatal ei se va intoarce viu acasa, dupa 17 ani de speranta au aflat ca tatal ei…murise. ,,Inca nu stiam sa zic “mama” si am fost inchisa, la 6 luni. Am fost inchisi ca mijloc de santaj pentru tatal meu, el fiind amenintat ca daca nu se preda ne omoara. Dupa ce a fost inchis, abia dupa 17 ani am aflat ca tatal meu a murit. Sfatuita de un avocat, mama a depus cerere de divort, stiind ca la divort trebuie sa fie prezentat de autoritati. In locul lui, au trimis certificatul de moarte, in 1967, in care scria ca tatal meu a murit in 1950″.
Se pare ca moartea tatalui Ilenei Ionescu Zubascu a fost cumplita, acesta sfarsind in chinuri sub privirile nepasatoare ale gardienilor care erau de serviciu. ,,Am aflat de la un gardian din Rona care n-a putut sa moara pana nu i-a cerut iertare mamei. El i-a zis ca era de serviciu in noaptea in care a murit tatal meu. Impreuna cu mai multi gardieni si ofiteri jucau pocher si beau, si s-au imbatat. Atunci, ca sa fie mai apetisanta partida de pocher, au scos detinutii si i-au chinuit. Printre ei era si tatal meu. Au scos priza, au scos doua fire de la curentul electric. Pe tatal meu au turnat o galeata de apa si l-au pus sa tina firele, sa se distreze cum tremura. Se pare ca in betia lor, l-au uitat acolo si l-au carbonizat„, a povestit femeia.
Rugaciuni la cruci facute din periute de dinti si oase rupte
 |
| Vasile Tivadar si Maria Ionescu |
Sunt si detinuti, care in ciuda torturilor si a suferintei, au reusit sa supravietuiasca prin credinta in Dumnezeu. Cei care nu aveau pana atunci aceasta credinta, s-au convertit dupa gratii.
Vasile Tivadar isi aminteste cum construia din bucati de periute de dinti cruciulite. Si-a fabricat trei astfel de cruciulite, insa intr-o noapte a visat ca gardianul Veres ii gaseste una dintre cruci. A doua zi, totul s-a intamplat cum visase.
Un alt detinut, care fusese inchis doar pentru ca nu a vrut sa renunte la o mana de faina din care dorea sa prepare coliva in memoria parintilor sai decedati, si-a fabricat o cruce din osul zdrobit in urma batailor gardienilor.
Fostii detinuti nu au ganduri de razbunare impotriva celor care i-au chinuit si nici nu doresc sa fie considerati eroi. Vor doar sa arate ce a insemnat regimul comunist si sa le arate ca se inseala celor care spun ca ,,era mai bine in epoca comunista”.
Terapie de soc in ,,Turul Rezistentei Anticomuniste” din Maramures
La 20 de ani de la caderea regimului comunist si 61 de ani de la transformarea temnitei de la Sighet in inchisoare politica, jurnalistii de la Gazeta de Maramures au refacut traseul principalelor puncte din judet unde s-a purtat lupta anticomunista: Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei din Sighet – localitatea Dragomiresti – localitatea Ieud, cu casa-muzeu in care a murit Vasile Popsa, prima victima a Securitatii din Maramures – coloniile de munca din Cavnic si Baia-Sprie, toate aceste puncte au facut parte din ,,Turul Rezistentei Anticomuniste”. Cu aceasta ocazie, elevi, studenti si alti tineri din judet au avut ocazia sa afle pe viu marturiile unor fosti detinuti politici. 
Evocarile i-au impresionat pe tineri, unii promitand ca vor merge la biblioteca sa caute volume despre istoria comunista si rezistenta anticomunista.
De altfel, fostul director al Muzeului Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, Gheorghe Mihai Barlea, senator de Maramures, a semnalat ca in manualele de istorie capitolul dedicat perioadei comuniste este unul scurt si foarte schematizat. Acesta a semnalat ca ar fi necesara introducerea mai multor informatii despre ceea ce a insemnat aceasta perioada.
,,Suntem tentati sa schematizam din ce in ce mai mult cunostintele, sa trecem peste acest capitol de istorie. Trebuie sa recuperam adevarul, sa cunoastem adevarul, sa restituim adevaruri mutilate”.
Trei dintre fostii detinuti au primit in cadrul evenimentului diplome de onoare, ca ,,semn de recunoastere pentru o viata in slujba libertatii si onoarei” Este vorba despre Nistor Man, Ioan Ilban si Petru Codrea. De asemenea, lui Aurel Visovan i s-a decernat o diploma de onoare. Aceasta a fost ridicata de fiul sau, preotul greco-catolic Marius Visovan.
Organizatorii intentioneaza sa continue promovarea istoriei recente in scoli prin intalniri intre elevi si fostii detinuti politici, care le vor vorbi tinerilor despre trecut si le vor dezvalui adevarata fata a regimului comunist.
Sursa: Camelia Tocaci
– Servicii de creare site web
