Doi iubitori ai muntelui din Borşa, un salvamontist şi un fotograf propun iubitorilor muntelui o excursie inedită. Pentru că ăn perioada următoare pe crestele munţilor va înflori rododendronul, cei doi, Sorin Apostol şi Alex Mărginean şi-au propus să ducă mai mulţi turişti să vadă covoarele de flori mov mărginite de zăpadă.
Organizatorii au creat o pagină a evenimentului pe o reţea de socializare şi au compus un mesaj haios prin care îi invită pe toţi în excursie.
„Salut!
Mă adresez prietenilor mei, iubitori de drumeţii montane.
Împreună cu prietenul meu, Alex Marginean, organizăm o „mică aventură” de 3 zile in Munţii Rodnei. În această perioadă, Rododendronul este înflorit in toată splendoarea lui, fiind o ocazie perfectă pentru a putea fotografia privelisti de neuitat.
Pe perioada drumeţiei, beneficiaţi de sprijin Salvamont și ghid montan (la pachet in aceeași persoană, Sorin Apostol 😛 ), fotograf profesionist, Alex Marginean 😉, la toate acestea se adaugă si calitaţile specifice tuturor celor care participă 😉.
BONUS!
Fară taxă de participare :))))). Excepţie costurile personale cu transportul până la Borșa, mâncare, bla ,bla, bla.
Vor fi taxaţi financiar si moral cei care nu aduc lichide (alcohol si derivate 😜 ).
Necesar echipament
Musai cort, izopren, sac de dormit, frontală, îmbrăcăminte specifică drumeţiilor montane, bocanci de drumeţie (nu teniși, sandale, balerini sau adidași), pelerină de ploaie (am auzit din sursă sigură că pe munte mai și plouă), ceva mai subţire pe timpul drumeţiei în caz că este soare și cald precum și haine groase pe timp de noapte.
Mare atenţie !!!!! Noaptea este foarte frig (temperaturi de iarnă).
Nu garantez că nu o să vă distraţi :)))))
Marea adunare a celor care au tupeu să vina !!!!!
Vineri dimineaţa, 08.06.2018, la ora 9:00, în parcare la Penny, iar de aici, in funcţie de câţi participanţi suntem, dorim să închiriem un microbuz. Ne costă aproximativ 20-30 lei de persoană sau mai puţin dacă suntem mai mulţi. Microbuzul ne va duce până în Pasul Rotunda (dincolo de Prislop) de unde ne vom începe drumeţia.
Aveţi timp să cugetaţi, să vă organizaţi cum stiţi voi. Noi vă așteptăm cu drag.
P.S.:
Să nu vă pună cel cu coarnhe sa daţi „Particip” și să nu veniţi !!!! Prietenia noastră virtuală va lua sfarsit !!!
Pa paaaa !!!”, au scris organizatorii.