Ucraina a reuşit să colecteze un sprijin financiar de 60 de miliarde de euro pentru reconstrucţia economiei sale, a declarat ministrul de externe britanic James Cleverly, joi, la finalul conferinţei internaţionale pentru reconstrucţia acestei ţări devastate de război.
„Nu ne-am gândit la această conferinţă ca la una de anunţare a contribuţiilor. Totuşi, astăzi, totalizăm anunţuri care însumează 60 de miliarde de euro sprijin pentru Ucraina”, din partea statelor şi organizaţiilor internaţionale pe termen scurt şi mediu, a declarat ministrul în cursul sesiunii de închidere a conferinţei.
Cea mai mare parte din cei 60 de miliarde de euro din angajamente provin dintr-un pachet de ajutor de 50 miliarde de euro pe care Uniunea Europeană a prevăzut să-l deblocheze până în 2027″, aşa cum a anunţat Bruxellesul în ajunul conferinţei.
SUA au anunţat de asemenea un sprijin de 1,3 miliarde de dolari (circa 1,2 miliarde de euro) pentru sectoarele energetic şi infrastructuri.
„Începem să reconstruim Ucraina în acest an, nu aşteptăm sfârşitul războiului”, a declarat premierul ucrainean Denis Şmîgal, mulţumind aliaţilor Kievului pentru sprijinul lor financiar.
El şi-a exprimat satisfacţia că fondurile promise permit Kievului să se apropie de cele 14,1 miliarde de dolari necesari de urgenţă, potrivit unei evaluări a Băncii Mondiale.
Redresarea economiei ucrainene pe termen mediu a fost estimată la peste 400 miliarde de dolari în acest stadiu al conflictului.
Şeful guvernului ucrainean a salutat de asemenea angajamentul „aproape al tuturor participanţilor” în a susţine ideea că Rusia va trebui „să plătească pentru crimele sale şi pentru distrugerile pe care le-a provocat în Ucraina”.
„Trebuie să finalizăm mecanismul de compensare care ne va permite să utilizăm activele ruseşti îngheţate pentru a reconstrui Ucraina”, a pledat el, în timp ce discuţiile internaţionale se poticnesc încă în ceea ce priveşte cadrul juridic.
Această conferinţă de la Londra avea scopul de a mobiliza fondurile necesare pentru reconstrucţia Ucrainei pe termen scurt şi mediu, dar şi de a invita sectorul privat să contribuie, instituind mecanisme care să le garanteze investiţiile în ţara a cărei armată este în continuare în plină contraofensivă în faţa forţelor ruse.
Aproape 500 de întreprinderi din 42 de ţări s-au angajat astfel să se mobilizeze, a indicat Cleverly.
Conferinţa a fost de asemenea o ocazie pentru Ucraina de a demonstra că ea întreprinde reformele necesare în vederea accederii sale viitoare la Uniunea Europeană şi pentru a asigura investitorii