O uzina de armament controlata de rebeli prorusi in apropiere de fieful separatist din Donetk (estul Ucrainei), a sarit in aer sambata dimineata, la cateva ore dupa semnarea unui memorandum intre rebeli si guvernul ucrainean, au relatat jurnalisti AFP. La uzina, situata in nord-vestul orasului, s-au auzit primele explozii in jurul orei locale 09:45, potrivit martorilor. La 11:30, o noua serie de explozii, in numar de trei, a produs un imens fum alb.
Originea exploziilor nu a putut fi cunoscuta imediat. Cladirea, o veche uzina de armament din perioada sovietica, este situata in sectorul controlat de rebeli, la circa 12 kilometri de aeroportul din Donetk, aflat sub controlul armatei ucrainene.
Exploziile survin dupa incheierea, in timpul noptii, a unui memorandum intre guvernul ucrainean, Rusia, rebelii prorusi si Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), in scopul consolidarii armistitiului incheiat la 5 septembrie. Memorandumul prevede crearea unei zone-tampon de 30 de kilometri de o parte si de alta a liniei de front.
Sursa: Agerpres