Anuntul a fost facut luni, in timpul conferintei de presa comune pe care au sustinut-o la Sighetu Marmatiei presedintii Traian Basescu si Viktor Iuscenko. Simplificarea formalitatilor de trecere a frontierei intre cele doua state a fost convenita in urma intrevederii pe care cei doi sefi de stat au avut-o pe parcursul zilei.
Ucraina ar fi trebuit sa ridice obligativitatea vizelor pentru romani inca de la inceputul anului, in legislatia tarii vecine fiind specificat faptul ca cetatenii din statele membre ale Uniunii Europene pot sa treaca granita fara viza. Cu toatea acestea, in cazul romanilor prevederile nu s-au respectat.
In prezent, romanii care vor sa ajunga in Ucraina trebuie sa treaca mai intai pe la Ambasada Ucrainei de la Bucuresti ori pe la consulatul de la Suceava ca sa obtina viza de intrare. Prin urmare, nici romanii si nici ucrainenii care au dorit imediat dupa inaugurarea Podului istoric peste Tisa sa ajunga dintr-un stat in altul nu au fost lasati sa treaca in cazul in care nu au avut viza.
Viktor Iuscenko a mai declarat, tot in cadrul conferintei de presa de la Sighetu Marmatiei, ca la Odessa va fi deschis un liceu romanesc. El a aratat insa ca asteapta ca autoritatile romane sa fie la fel de atente cu etnicii ucraineni. ”Ceea ce tine de asiguarea dreptului minoritatilor ucraineana in Romania si romana in Ucraina trebuie sa tina de paritate.”
In replica, presedintele Traian Basescu a aratat ca va sustine cererile oficialilor ucraineni. De altfel, s-a anuntat ca in Romania vor fi deschise doua licee cu predare in limba ucraineana, dar si alte cateva scoli.
Sursa: Larisa Tivadar