Parlamentul European a aprobat alocarea a 11,8 milioane euro Romaniei pentru pagubele provocate de inundatiile din iulie 2008, banii urmand sa se imparta intre cinci judete, inclusiv Maramures. Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Mircea Man, a precizat azi, 13 martie, ca nu stie suma care urmeaza sa fie repartizata localitatilor afectate, dar spera ca aceasta sa fie cat mai mare, mai ales ca pagubele au fost considerabile. El a spus ca va lua legatura cu Ministerul Finantelor pentru lamuriri.
Banii au fost alocati in primul proiect rectificativ pe 2009 al UE, din Fondul de Solidaritate (FSUE). Potrivit unui comunicat al PE, alocarea sumei inseamna ”reducerea corespunzatoare a liniei bugetare privind Fondul european de dezvoltare regionala (FEDR) – Convergenta”.
Autoritatile romane, la 10 saptamani de la inundatiile din vara anului trecut, ajutor financiar european pentru cinci judete (Maramures, Suceava, Botosani, Iasi si Neamt), aratand ca 241 de localitati cu o populatie totala de 1,6 milioane de locuitori a suferit in mod direct in urma catastrofei, care a distrus partial sau total locuintele si culturile agricole.
La 24 februarie, Comisia pentru bugete a organizat o audiere cu autoritatile locale si regionale implicate din Romania, pentru a evalua consecintele inundatiilor si efectele mobilizarii Fondului de solidaritate al UE, iar in sedinta de la inceputul lunii martie s-au dat banii.
Sursa: Meda Muntean