Uniunea Europeana va putea atrage mai multi imigranti, inclusiv romani, cu inalta calificare, primirea lor in UE fiind facilitata de introducerea ”cartei albastre”, aprobata azi, 20 noiembrie, de Parlamentul European.
Conceput pe modelul ”green card”-ului american, ”blue card”-ul european reprezinta un permis de munca si sejur ce va fi acordat pentru o perioada initiala de trei ani acelor cetateni ai unor state terte care fac dovada unei inalte calificari.
Necesitatea facilitarii accesului imigrantilor cu inalte calificari pe piata europeana a muncii a fost determinata de nevoia tot mai mare de forta de lucru. Potrivit statisticilor, in urmatorii 20 de ani, la nivelul intregii Uniuni Europene va fi un deficit de 20 milioane de lucratori cu inalta calificare. Tot statisticile arata ca in prezent UE nu reuseste sa atraga decat o parte infima a ”creierelor” care aleg sa migreze catre un alt stat. 50% din imigrantii cu inalta calificare prefera Statele Unite si Canada, in timp ce spre UE vin doar 5,5%.
Pentru a putea obtine un astfel de blue card, un solicitant dintr-un stat tert – insa doar din acele tari cu care UE a incheiat acorduri de cooperare in domeniul imigratiei – trebuie sa faca dovada absolvirii unei institutii de invatamant superior si sa aiba o experienta profesionala de cel putin cinci ani, dintre care cel putin doi intr-o functie de conducere. In plus, el trebuie sa aiba deja o oferta de munca in UE. Statele membre vor putea decide fiecare pentru sine de cati imigranti cu inalta calificare au nevoie si care va fi nivelul de salarizare al acestora. Parlamentul cere totusi ca salariul acestor imigranti sa fie de cel putin 1,7 (Comisia Europeana propunea 1,5) ori mai mare decat salariul mediu brut anual din statul respectiv.
Permisul de munca si sejur va fi acordat initial pentru o perioada de doi ani, dupa care va fi posibila prelungirea permisului cu inca doi ani si mutarea intr-o alta tara a Uniunii. In cazul in care contractul de munca este pentru o perioada mai scurta de doi ani, blue card-ul va fi eliberat pentru durata contractului, plus inca trei luni. Este acceptata o perioada de somaj pe durata a sase luni (propunerea initiala a Comisiei prevedea o perioada de trei luni). De asemenea, este facilitata si reunificarea familiei pe teritoriul european.
Dupa votul din plenul PE, si Consiliul UE trebuie sa-si dea acordul pentru introducerea blue card-ului european. Intrarea efectiva in vigoare a noii Directive este prevazuta insa abia pentru prima parte a anului 2011.
Sursa: Agerpres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult