Mai mulți bătrâni au fost înșelați de persoane necunoscute prin „Metoda COVID-19”. Acest nou tip de înșelătorie pare să ia amploare în România și seamănă foarte mult cu „Metoda Accidentul”, des întâlnită în ultimii ani. Indivizii se folosesc de pandemia de coronavirus. Ei sună de obicei bătrâni și le spun că au copiii în spital, în stare gravă. Ulterior le cer bani pentru ca să îi salveze, motivând prin faptul că trebuie să cumpere aparate de ventilație, scrie ProTv.ro. O femeie de 89 de ani i-a oferit unui bărbat peste 13 mii de lei, speriată fiind că fiica ei poate să moară în spital. La fel a pățit și o altă bătrână, în vârstă de 84 de ani.
″Nu îl pot salva decât dacă îi pun ventilator şi un ventilator costă 10 mii de euro’. Zic, ‘vai de mine, domn doctor, ce e de făcut?’ şi atunci, doctorul a zis, ‘doamnă, ia vedeţi câţi bani aveţi că măcar cât de cât să daţi, câteva sute’. Nici nu mă mai gândeam la teamă de spaima care am păţit-o că moare băiatul.”, a povestit una dintre victime.
Când și-au dat seama că au fost păcălite, femeile au sunat la poliție. Individul a fost prins și se află acum în arest. Poliţiştii spun că bărbatul a încasat de la victimele lui între 5 şi 20 de mii de lei. Nu este un caz singular, acum două luni poliţiştii din Bucureşti au prinşi cinci bărbaţi care ar fi sunat peste 40 de persoane în numele unor rude infectate cu SARS-CoV-2. O altă reţea de infractori a fost depistată şi în zona Clujului.