Vezi VIDEO
Satui de promisiuni, si asistentii personali din Maramures se pregatesc sa iasa in strada. Multi dintre acestia nu si-a primit salariile de luni de zile. Este vorba de localitatile Targu Lapus, Carbunar, Seini si localitatile de pe Valea Viseului, unde asistentii nu si-au vazut lefurile de 3-4 luni. Liderii sindicali au dat astazi, 14 octombrie, un ultimatum reprezentantilor guvernului in teritoriu sustinand ca, daca in doua saptamani nu se va rezolva aceasta problema, vor protesta in strada.
Reprezentantii sindicatului asistentilor personali din Sighet, alaturi de liderul sindicat de la Cartel Alfa, Florin Hossu s-au asezat astazi, 14 octombrie, la masa tratativelor cu subprefectul de Maramures Gyongyike Bondi, in cadrul comisiei de dialog social. Sedinta nu a fost una prea calma. Rumoare s-a creat inca de la inceputul intalnirii, cand liderii sindicali au venit agitati de la protestele spontane ale bugetarilor.
“Va rog frumos sa va calmati. In cadrul acestor sedinte, cel putin cat sunt eu subprefect nu tolerez astfel de manifestari. Daca vreti cearta si scandal, iesiti in fata Prefecturii si faceti acolo”, a spus Gyongyike Bondi, subprefect de Maramures.
Replica subprefectului nu a fost insa de ajuns sa ii calmeze pe liderii sindicali care nu au contenit sa isi expuna problemele acute cu care se confrunta.
“Este vorba de asistentii personali. Se pare ca aceasta categorie de oameni nu e respectata de catre guvernanti. Sunt multe primarii in Maramures care nu au acordat salarii de luni de zile. Cea mai grava situatie se inregistreaza in Targu Lapus, dar as aminti si Seiniul, Carbunar si localitatile de pe Valea Viseului”, a precizat Florin Hossu, liderul sindicatului Cartel Alfa Maramures.
Prezenti la “dialog” social au fost si cativa reprezentanti ai proaspat-infiintatului sindicat al asistentilor personali.
“Noi, la Sighet, suntem la zi cu platile. Primaria a luat de unde a putut si ne-a platit, insa pe luna viitoare nu stiu de unde se mai scot bani. Sunt insa localitati unde asistentii personali nu sunt platiti cu lunile. Si mai e ceva. Toti asistentii am facut cursurui de calificare recunoscute international, dar care nu ni se recunosc. Suntem platiti tot ca si muncitori necalificati”, a precizat Elisabeta Nan, presedinte al Sindicatului Asistentilor Personali Maramures.
Sindicalistii au venit de acasa cu lectia invatata. Stiau ca prin simpla comunicare nu se poate ajunge la niciun consens, asa ca au lansat si un ultimatum pe care reprezentantul guvernului in teritoriu trebuie sa il transmita la centru.
“Am ales ca prima varianta comunicarea. Avem insa o presimtire ca nu se va ajunge nicaieri si de aceea daca in doua saptamani nu se misca lucrurile vom iesi in strada”, a conchis Florin Hossu.
Intre timp, subprefectul Gyongyike Bondi va inainta solicitarile asistentilor personali Guvernului. In acelasi timp, primarii din localitatile cu probleme sunt indemnati sa stimuleze colectarea taxelor si impozitelor de la populatie pentru ca numai astfel, sustine Bondi, primariile vor avea de unde sa-si plateasca datoriile.
Sursa: Calin Dragomir