Vezi VIDEO
Satenii din Rozavlea au sarit in ajutorul unei familii a carei casa a ars chiar inaintea sarbatorilor. Fiecare a contribuit cu ce a putut, iar oamenii spera sa finalizeze macar doua camere, pentru ca familia, care locuieste acum intr-o baraca invelita in folie de plastic, sa se poata muta pana la Craciun.
Chiar inaintea sarbatorilor de iarna, Gheorghe Griguta din Rozavlea a ramas fara locuinta. In plina noapte, i-a ars casa si a ramas cu copiii (are doua fetite) si sotia sub cerul liber.
„S-o aprins casa, io zic ca de la curent, pe la 3 dimineata. De unde asigurare, de unde bani? Pa alocatia copiilor? N-am loc de munca, aici nu sunt… da pa tati afara, nu sa ne angajeze pe noi. Au venit prieteni, neamuri si ma ajuta, o pus mana de la mana si o luat lemn, altii vin la constructii”, a explicat Griguta, necajit.
Totusi, familia Griguta, care sta acum intr-o baraca facuta din folie de plastic, are toate sansele sa se mute pana de sarbatori in casa, pentru ca oamenii i-au sarit in ajutor.
Unii sunt cocotati pe scheletul noii case, altii taie lemne cu drujbele. Localnicii, cu sau fara legatura de familie, chiar si primarul, au pus bani, au adus lemn sau au venit sa munceasca, la fel cum s-a implicat si primaria, cu speranta sa-i poata termina pana la sarbatori macar doua camere.
„Cu rude, cu prieteni, cu ajutorul de la biserica, de la firme, incercam sa ridicam, sa gatam o camera, doua. Oamenii cu gatere ne-au ajutat cu lemn. Si oameni si firme au ajutat… si adventistii din sat. Inca suntem moroseni, poate c-ar trebui sa conteze… morosanu-i morosan!”, spune Adi Griguta.
Casa familiei Griguta creste vazand cu ochii. „Au venit oameni in fiecare zi, poate 60-70 de oameni o fost pe aci, o zi-doua, care cat o putut. Pana in Craciun gatam doua camere, dar daca poate sa ajute careva, mai avem nevoie”, a explicat “seful lucrarilor”, care s-a recomandat “Vasile”.
Situatia din Rozavlea este o lectie de umanism, un sat intreg sarind in ajutorul unei familii necajite. Cei care vor sa se alature demersului oamenilor din Rozavlea – inca e nevoie de materiale de constructii – o pot face contactand parohia ortodoxa din sat.
Sursa: Alexandru Ruja