Cel puţin 47 de oameni au murit, iar 11 au fost răniţi, după ce un autobuz s-a prăbuşit într-o prăpastie în statul Uttarakhand din nordul Indiei. Vehiculul era supraaglomerat.
Deocamdată, nu se cunosc cauzele accidentului. Autobuzul era supraîncărcat, având peste 50 de pasageri la bord – majoritatea navetişti din satele regiunii – şi s-a prăbuşit într-o prăpastie adâncă de 200 de metri. Echipele de intervenţie au scos pasagerii rămaşi blocaţi în autobuzul sfărâmat şi i-au trimis pe răniţi către spitalele din zonă. Având în vedere starea gravă a acestora, medicii se aşteaptă ca numărul morţilor să crească. O filmare făcută cu telefonul mobil în timpul intervenţiei salvatorilor arată zeci de cadavre întinse lângă carcasa autobuzului.
Autorităţile indiene transmit condoleanţe familiilor victimelor şi anunţă că vor primi despăgubiri, iar celor răniţi li se va achita spitalizarea.