Un bărbat în vârstă de 62 de ani a murit joi, după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit, în Sinaia, cu un autocar care transporta 46 de turişti francezi, iar apoi s-a răsturnat într-o râpă.
Reprezentaţii Poliţiei Prahova au declarat că accidentul s-a produs pe Bulevardul Ferdinand din Sinaia, la ieşirea către Buşteni.
Un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de autocarul care transporta 46 turişti francezi, după care maşina s-a prăbuşit într-o râpă, aproximativ 10 metri.
”Carosabil este umed. Traficul este dirijat pe o bandă de circulaţie. Colegii fac în continuare verificări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Marian Popescu.
În urma impactului, şoferul autoturismului a murit. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de la pompieri şi Ambulanţă.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţă, a declarat că şoferul autoturismului a suferit un grav traumatism cranio cerebral şi fractură la coloana cervicală.
Din autocar nu a fost rănit nimeni.