O comandă de 200.000 de măști de protecție ajunge cu un avion Tarom, în această seară, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Măștile sunt destinate medicilor care au grijă de pacienții cu coronavirus.
Comanda din această seară și cele care vor mai urma sunt asigurate de compania Unifarm.
Adrian Ionel, director UNIFARM – „Domnul Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a făcut declarații suficient de punctuale în privința ceea ce a făcut Unifarm până în acest moment. Sunt niște comenzi foarte mari care încep să vină. Prima va veni cu sprijinul Tarom în această seară. Vreau să-i mulțumesc companiei aeriene pentru sprijinul oferit. Este primul zbor Cargo după 10 ani și primul zbor în China după 17 ani pentru a ne sprijini pe noi. Avionul va ateriza în această seară pe Aeroportul Otopeni, urmând ca în zilele următoare să vină și alte 12 transporturi pentru comenziile pe care le-am făcut. Sunt multe comenzi care vin pe cale terestră, cu TIR-urile, din mai multe țări din Europa”.
Comanda din această seară conține 200.000 de măști destinate liniei întâi a medicilor care se luptă în spitale cu COVID-19.
Directorul Unifarm a spus, la Antena 3, că a fost dată o comandă de două milioane de teste, din care a ajuns o primă tranșă de 200 de mii.
„Avem o comandă dată de două milioane de teste din Coreea. A venit o primă tranșă de 200 de mii, care sunt în curs de distribuție. Ele vor sosi pe tranșe de 200 de mii în măsura în care avem nevoie de ele. Aceste teste nu pot veni toate deodată fiindcă au o durată de viață scurtă. Trebuie folosite în timp util ca să nu expire”.