Un avion cu două persoane la bord s-a prăbuşit, în această dimineaţă, în Lacul Colibiţa.
Avionul de mici dimensiuni avea la bord două persoane în momentul în care s-a prăbuşit în Lacul Colibiţa din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a primit un apel prin numărul unic de urgenţă 112 cu privire la avionul prăbuşit, iar la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de salvare, dar şi un elicopter SMURD.
„În prezent, salvatorii ajunși la fața locului efectuează manevre de resuscitare în cazul pilotului. Cea de-a doua victimă este conștientă, cu probleme minore. Au fost trimise echipaje de la Bistrița Năsăud, o ambulanță mobilă de la SMURD, dar și elicopterul SMURD. Așteptăm să vedem dacă prin manevrele de resuscitare vor reuși să stabilizeze pacientul și să-l transporte la spital”, a precizat Raed Arafat.
Cele două victime au fost scoase din apă de oamenii din zonă și de un pompier aflat în timpul liber. Pilotul ar fi petrecut în apă 6-7 minute. „Din informațiile pe care le am, au fost oameni care i-au scos din apă pe cei doi și un pompier aflat în timpul liber, care a încercat resuscitarea înaintea sosirii echipajelor medicale”, a mai spus Arafat. Referitor la informația potrivit căreia pilotul a stat 6-7 minute sub apă, Arafat a precizat că acest lucru înseamnă hipoxie, stop cardiac.
„Se poate încerca resuscitarea, poate rămâne cu sechele cerebrale, cu cât se prelungește mai mult resuscitarea. Nu putem vorbi de hipotermie profundă, dar faptul că a rămas o perioadă sub apă și resuscitarea durează de mai mult timp, chiar dacă se reușesțe, e posibil să rămână sechele”.
VIDEO: https://www.youtube.com/shorts/b-6Jvbe-RjA
Sursă video: Bistrițeanul.ro