Familie îngenunghiată de durere la Hânceşti, în Republica Moldova. Un tată şi-a găsit băieţelul de doar 8 anişori mort în frigider, asfixiat. Tragedia s-a produs vineri, în timp ce copilaşul se juca de-a v-ați ascunselea.
Micuţul era acasă împreună cu alţi doi fraţi mai mici: de 4 şi, respectiv, 2 ani.
În timp ce se juca de-a v-ați ascunselea, băieţelul cel mare a intrat în frigider, unde a rămas blocat. A fost găsit seara târziu de tatăl vitreg, când acesta s-a întors acasă de la lucru.
Bărbatul le-a spus poliţiştilor că frigiderul era defect, de aceea copilul nu ar mai fi putut ieşi din el.
Băieţel mort în frigier, asfixiat
Mama celor trei copii a declarat pentru publika.md că, în acea zi, a fost plecată la medic, la Chişinău. Deşi îşi anunţase familia că se întoarce repede, a revenit abia după ora 1:00 noaptea. Femeia s-a întâlnit cu nişte prieteni cu care a consumat alcool.
„La policlinică de dimineaţa, eu şi i-am spus lui Dumitru ai grijă de copii, eu vin repede. Şi am întâlnit nişte oameni. Am servit două păhăruţe de vin şi mă gândeam că iară vin acasă şi iar o să ridice mâna”, spune femeia.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabilii cu exctitate circumstanţele în care s-a produs tragedia.