Un bărbat din Sectorul 5 din București a tras cu un pistol spre un bloc unde se jucau mai mulți copii. A fost deranjat de zgomotul făcut de aceștia.
Polițiștii Secției 24 au fost sesizați că un bărbat, care locuiește în zonă, a tras cu un pistol în direcția unui bloc unde se jucau mai mulți copii, scrie Mediafax.
Bărbatul, de 35 de ani, a fost prins iar polițiștii au constatat că acesta ar fi tras cu pistolul deranjat de zgomotul produs de copiii care se aflau pe stradă.
Pistolul folosit este unul neletal, cu gaze, supus autorizării și era deținut în mod ilegal.
Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Bărbatul a fost acuzat de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor şi uzul de armă fără drept și a fost plasat sub controlul judiciar.