În după-amiaza zilei de marţi, 14 decembrie, la ora 14.00, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați de lucrătorii Poliției Locale cu privire la faptul că în Finteușu Mare se află un tractor răsturnat în șanț.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 53 de ani din Șomcuta Mare, a condus un tractor, fără a avea montate pe acesta numere de înmatriculare, iar cu intenția de a vira la stânga pe drumul denumit ”drumul trenului”, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul din dreapta direcției sale de deplasare. În urma impactului, bărbatul nu a suferit leziuni sau vătămări corporale.
Polițiștii l-au testat pe conducătorul tractorului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul.
Tot marţi, polițiștii Secției 4 Leordina, la ora 15.00, aflați în serviciul de patrulare și control al traficului rutier pe un drum comunal din Poienile de Sub Munte au efectuat semnal de oprire unui autoturism, folosind semnalele acustice și luminoase din dotarea autospecialei de poliție. Conducătorul auto și-a continuat deplasarea fără să respecte semnalele de oprire efectuate de polițiști, motiv pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia.
Ulterior, autoturismul a fost oprit după aproximativ 500 de metri, pe drumul comunal strada Bisericii. La volan a fost identificat un bărbat de 45 de ani din Poienile de Sub Munte.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul, iar autoturismul condus nu deține asigurare auto obligatorie.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea de infracțiuni le regimul rutier.