Un bărbat riscă pedeapsa cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi
În urma activităților de cercetare penală desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul parchetului de pe Lângă Judecătoria Baia Mare, pe numele unui bărbat în vârstă de 70 de ani a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
Polițiștii Postului de Poliție Comunal Recea au fost solicitați la data de 20 mai a.c., prin apel 112, să intervină la o sesizare de agresiune sexuală comisă pe raza satului Lăpușel.
În baza sesizării, patrula comunală s-a deplasat la fața locului cu celeritate, fiind identificată victima, respectiv o minoră de 9 ani. Din cercetările efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă de 70 de ani ar fi atins zonele intime ale minorei, profitând de vulnerabilitatea acesteia.
Cauza a fost preluată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, care au documentat activitatea infracțională, fiind dispusă continuarea urmăririi penale și luată măsura reținerii pentru 24 de ore a acestuia. Ulterior, Judecătoria Baia Mare a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș.