Un caz de deces la Spitalul Vechi din Satu Mare este anchetat de poliție. Un pacient s-a urcat pe geam și a căzut de la etajul al treilea. Personalul nu a intervenit, ci a sunat la 112.
Totul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03.30. Un pacient internat în cadrul Secției Interne a Spitalului Județean a căzut de la geamul situat la etajul al treilea al clădirii. Este vorba despre o persoană de 71 de ani, care a murit la impactul cu solul. Personalul medical a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD. Cei de pe ambulanță au constatat însă că pacientul era decedat de ceva timp.
Ancheta a fost preluată de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, care ar urma să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs moartea pacientului.
Potrivit presei locale, prima ipoteză luată în calcul de anchetatori este moartea accidentală. Pacientul s-ar fi urcat pe pervaz pentru a deschide geamul, pentru că era cald în interiorul salonului. El s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut în cap, impactul cu solul fiindu-i fatal.
Polițiștii urmează să stabilească ce făcea personalul medical de gardă la acel moment și cum a fost posibil ca pacientul, nesupravegheat, să escaladeze pervazul.
După momentul impactului, personalul medical nu ar fi intervenit, ci a solicitat ajutorul SMURD.
Oamenii legii încearcă să determine ora la care pacientul a căzut, ora decesului și ora la care s-a autosesizat personalul medical de pe secție sau paznicul unității spitalicești.
Ca urmare a decesului, conducerea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare anunță că a inițiat de urgență o anchetă internă.