Polițiștii Inspectoratului de Poliție al Judeţului Maramureș efectuează căutări în vederea depistării unui bărbat de 58 ani, Costin Liviu, care a dispărut de la domiciliul său din satul Copalnic, de aproximativ o lună și nu a mai revenit până în prezent.
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus au fost sesizați de vecinii acestuia.
Ultima dată când a fost văzut, purta o cămașă albastru închis, pantaloni închiși la culoare și cizme de cauciuc.
Semnalmente: aproximativ 1,70 m, constituție astenică, păr șaten, ochi albaștri.
Cei care pot furniza informații cu privire la persoana dispărută sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.