După o ceartă aprinsă în familie, un tânăr de 32 de ani din Sighetu Marmației a fost atât de supărat pe tatăl său încât a vrut să-și pună capăt zilelor.
A fost găsit cu arsuri grave pe corp în grădina din spatele casei. Medicii se luptă să îi salveze viața. Scandalul dintre cei doi s-a iscat pe tema producţiei de mere de anul acesta.
Tatăl voia să o păstreze în beci, ca s-o valorifice la iarnă cu un preţ mai bun, însă fiul voia să facă rost de bani cât mai repede. Apropiaţii familiei spun că tânărul obișnuia să consume alcool.
Era, dealtfel, amețit de băutura când s-a hotărât să se sinucidă. După câteva ore a fost găsit de fratele lui, în stare critică. Imediat a fost chemată o ambulanță care l-a transportat mai întâi la Spitalul din Sighetu Marmației, apoi în Baia Mare.
Bărbatul a suferit arsuri pe aproape 70 la sută din suprafața corpului. Pentru că era în stare gravă, medicii au decis să îl tranfere de urgență la București.