La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 22.25, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ 107P, la km 3+700 m, în afara localității Someșul Cald, o bucată din balustrada barajului ar fi ruptă. Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că există posibilitatea că în respectiva zonă să se fi produs un eveniment rutier, fapt pentru care au fost demarate activități de căutare în zonă, fiind solicitate echipaje din cadrul I.S.U. Cluj. Cercetările continuă și în prezent, împreună cu reprezentanți din cadrul I.S.U. Cluj. în zona barajului Someșul Cald.
În urma activităților de căutare efectuate, în lacul Someșul Cald au fost identificate și ridicate, de către echipajele de specialitate, trupurile a două persoane, care nu mai prezentau semne vitale.
Verificările polițiștilor au condus la identificarea acestora, respectiv un bărbat de 28 de ani, din comuna Iara și un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Ruscova, județul Maramureș. În continuare sunt efectuate cercetări pentru a se stabili toate împrejurările și circumstanțele în care a avut loc evenimentul.