Încă un bărbat şi-a pierdut libertatea după ce a fost condamnat la închisoare cu executare pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Acesta a fost condamnat la 3 ani şi 2 luni închisoare pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, domiciliat în comuna Săpânţa, a fost identificat ieri de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Sarasău şi depus după gratii în vederea executării pedepsei.
Deşi par conştienţi de riscuri, cei mai mulţi şoferi invocă graba atunci când sunt depistaţi că au încalcat regulile de circulaţie. Iar graba atrage după sine apăsarea prea tare a pedalei de acceleraţie, efectuarea unor depăşiri neregulamentare, neacordarea de prioritate, etc.
Drept urmare, bilanţul fiecărei acţiuni desfăşurate pentru combaterea vitezei excesive este consistent în amenzi.
Ieri, 24 octombrie, pe durata unei singure acţiuni desfăşurate pentru combaterea vitezei excesive, poliţiştii din Şomcuta Mare au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 10 000 de lei. Din cele 19 sancţiuni, aproape toate au fost aplicate şoferilor ale căror autoturisme au fost înregistrate de aparatura radar că se deplasau cu viteză peste limita legală. Şi nu a fost un target! A fost o dorinţă de atingere a unui obiectiv ce ţine de siguranţa fiecărui participant la traficul rutier.
Cu cât timp ajungeţi mai repede la destinaţie dacă spre exemplu, efectuaţi o depăşire riscantă? Atunci când este vorba de siguranţa pe drumurile publice scopul nu scuză mijloacele!
foto – arhivă