În 6 decembrie 2020, în jurul orei 22.00, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Sarasău a identificat pe raza comunei un autoturism ieșit în decor, în afara părții carosabile, pe un câmp, fără plăcuțe de înmatriculare şi prezentând avarii.
În urma verificărilor efectuate în vederea stabilirii împrejurărilor în care a fost avariat autoturismul, poliţiştii au constatat că la Secția U.P.U. a Spitalului Municipal Sighetu Marmației s-a prezentat în ziua respectivă un bărbat care prezenta leziuni, motivând că s-a lovit într-un lemn. S-a constatat însă că acesta fusese victima unui accident rutier.
Polițiștii au stabilit că, în jurul orei 13.00, un bărbat de 48 ani din Sarasău care conducea un autoturism dinspre Sighetu Marmației spre Remeți, a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a lovit un parapet din metal şi a fost proiectat într-un șanț cu vegetație aflat la o diferență de nivel de 4 metri.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, iar pasagerul, un tânăr de 31 de ani din Câmpulung la Tisa, a ascuns faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.