În urma unei sesizări prin SNUAU 112, înregistrată la data de 27 iunie a.c., la ora 00.30, potrivit căreia două femei din Vișeu de Sus au fost lovite, polițiștii din oraș au intervenit de urgență stabilind următoarele: o femeie de 38 de ani și mama acesteia, în vârstă de 62 de ani, au fost agresate de soțul femeii de 38 de ani, cu care era în proces de divorț.
Totodată polițiștii au stabilit că agresorul, de 44 de ani, a pătruns în locuința în care se aflau cele două femei fără acordul proprietarei, după ce a forțat ușa de acces în imobil.
La fața locului s-a prezentat și un echipaj medical care le-a preluat pe cele două victime și le-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Întrucât s-a constatat existența unor riscuri iminente, polițiștii au emis în cursul aceleiași nopți un ordin de protecție provizoriu, validat de instanță, care a emis ulterior un ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni.
Totodată, la aceeași dată polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și violare de domiciliu. La data de 16 iulie a.c., cercetările au fost finalizate, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus cu propunere de sesizare a instanței și trimitere în judecată.