Poveste cumplită într-o comună din judeţul Neamţ. Un bărbat de 37 de ani a fost arestat preventiv după ce s-a descoperit că şi-ar fi violat în mod repetat fiica vitregă, care are acum 10 ani. Ororile s-ar fi petrecut încă de când copila avea doar 5 ani, numai că abia acum, ea şi-a făcut curaj să mărturisească.
Coşmarul a început pentru fetiţă în 2017, pe vremea când avea numai 5 ani. Copilul, care provenea din prima căsătorie a mamei, a fost abuzat in mai multe rânduri de tatăl vitreg, atunci când mama sa se afla la serviciu. N-a avut curaj să-i povestească mamei ororile prin care a trecut decât acum, după 5 ani, când monstrul cu chip de tată era plecat la muncă, în străinătate. Fără să stea pe gânduri, mama a mers la poliţie şi a depus plângere.
La întoarcerea în ţară, poliţiştii l-au aşteptat pe bărbat pe aeroport, unde l-au şi reţinut, iar de acolo a fost prezentat direct instanţiei. Acesta a rămas în arest preventiv pentru 30 de zile.
Ramona Ciofu, purtător de cuvânt IJP Neamţ: În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul infracţiunii de viol, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ.
Poliţiştii au anunţat şi Protecţia Copilului despre cazul tulburător, iar după consilierea micuţei s-a decis că domiciliul actual este un mediu sigur pentru aceasta. În plus, şi sora mai mică a fetiţei abuzate a fost consiliată.
Magda Vasilache, purtător de cuvânt DGASPC Neamţ: Întrucât agresorul fusese scos din mediul familial, s-a decis menţinerea celor două fetiţe alături de mamă, în familie, ulterior ambele fetiţe fiind evaluate psihologic.
Mama şi cele două fete vor intra acum într-un program special de terapie, pe termen lung.