Un eveniment rutier deosebit de grav soldat cu decesul unei persoane s-a petrecut sambata seara, in jurul orei 19.00, in Borsa. Accidentul a avut loc in apropiere de sediul politiei din localitate, iar in el au fost implicate mai multe persoane care se aflau intr-o masina de teren.
Un barbat in varsta de 33 de ani din Borsa era la volanul unui autoturism de teren si circula dinspre centrul orasului spre cartierul Baia Borsa. La circa 150 de metri de sediul Politei Borsa, intr-o curba, barbatul a pierdut controlul volanului, a iesit in decor si s-a rostogolit cu Jeep-ul.
Din pacate, in rostogolire vehiculul l-a strivit pur si simplu pe conducatorul auto. Medicii de la ambulanta Borsa nu au mai putut face nimic pentru a-l tine in viata pe barbat. Ceilalti pasageri din masina de teren au scapat cu viata. Cercetarile in acest caz continua.
Sursa: Vasile Dale