Accident grav la Vișeu de Jos, pe drumul național 18. Un bărbat din Borșa conducea un autoturism dinspre Leordina spre Borșa, când într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, în imediata apropiere a cimitirului, a părăsit partea carosabilă și ”a plonjat” într-o curte (situată la 1-2 metri mai jos față de șosea), oprindu-se exact în ușa de la intrare în gospodărie.
Oamenii au ieșit năuciți din casă pentru a vedea ce s-a întâmplat. În acel moment din venicul a coborât, împleticindu-se, conducătorul auto. Acesta emana o puternică halenă alcoolică.
Imediat s-a cerut ajutor la 112. La fața locului au sosit echipajele poliției. Bărbatul de la volan era teafăr și nevătămat. El a fost testat cu aparatul etilotest acesta indicând 1,11 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ
Aseară, 05 martie, la ora 21.00, polițiștii din Vișeu de Sus au intervenit la un accident rutier.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 60 de ani din Borșa, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a părăsit partea carosabilă într-o curbă deosebit de periculoasă, s-a izbit de gardul unui imobil, oprindu-se în zidul imobilului.
În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Vasile Dale