Yin Yuguo, un chinez îndrăgostit de România, student la Universitatea ‘Vasile Alecsandri’ din Bacău, cunoscut după ce a participat la Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia, pe 1 decembrie 2018, şi-a pierdut viaţa în gara din Roman.
În vârstă de 16 ani, tânărul chinez a ajuns în România după ce a citit operele lui Mihai Eminescu în chineză.
Yin Yuguo a ajuns în România, în toamna anului trecut, şi s-a înscris la universitatea din Bacău.
Pe 1 decembrie 2018, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, chinezul îndrăgostit de ţara noastră a participat la festivităţile pregătite de autorităţi la Alba Iulia, iar imaginile cu el înfăşurat în tricolorul românesc au făcut înconjurul ţării, notează recorder.ro.
Sâmbătă dimineaţă, Yin Yuguo a plecat cu trenul, de la Bacău, să vadă Cetatea Neamţului.
La un moment dat, în timp ce se afla în trenul aflat în mişcare, tânărul chinez a crezut că a ajuns în Paşcani, însă în realitate se afla în gara Roman.
Astfel, el s-a speriat şi a sărit din vagon. Din nefericire, săritura i-a fost fatală.
Chinezul îndrăgostit de România s-a lovit cu capul de o bornă kilometrică şi a murit pe loc.
Nimeni nu a observat ce s-a întâmplat, iar trupul lui Yin Yuguo a fost găsit după aproximativ o oră de un angajat al CFR care trecea prin triaj.
Moartea tânărului student a declanşat o anchetă a Poliţiei, însă dosarul va fi închis după ce se va stabili că acesta şi-a pierdut viaţa dintr-o greşeală.