Polițiștii de frontieră sătmăreni au reținut un cetățean român care a fost condamnat la închisoare cu executare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.
În această dimineață, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Mureș.
În urma controlului documentelor, colegii noștri au descoperit faptul că pe numele acestuia a fost emis, de Judecătoria Târgu Mureș, în data de 31 mai a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de doi ani și opt luni pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.
Persoana a fost predată colegilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.