Un copil de 1 an şi 7 luni a murit după ce a căzut în gol de la etajul şapte al unui bloc de pe bulevardul Decebal din Craiova, unde locuia împreună cu familia, informează ISU Dolj.
„Echipajul SMURD a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical calificat unei persoane căzute de la înălţime. Ajuns la faţa locului, echipajul medical a constatat că e vorba de un copil de circa 2 ani căzut în gol de la înălţime, căruia a încercat să-i acorde ajutor medical, dar cu toate eforturile depuse, medicii şi paramedicii nu au mai putut face nimic”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă.
Potrivit primelor cercetări efectuate de poliţişti, copilul s-ar fi aflat într-o cameră împreună cu fratele său de 9 ani în timp ce într-o altă cameră a apartamentului se aflau mama şi bunica acestuia.
IPJ Dolj a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări în vederea lămuririi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. AGERPRES