Un incident nefericit s-a petrecut în cursul zilei de 19 aprilie în Sighetu Marmației.
Tatăl unui minor a acuzat că un echipaj de poliție din Sighet i-ar fi agresat fizic copilul, lovindu-l peste gură, copilul în vârstă de 13 ani alegându-se cu leziuni la nivelul gurii.
Tatălui copilului spune că o polițistă din patrulă l-ar fi lovit puternic pe copil peste față în mod repetat, după care l-ar fi băgat cu forța în autospeciala de poliție, ducându-l la spital, unde ar fi fost internat cu forța la secția Pediatrie. Totul s-ar fi petrecut în fața blocului 14 din cartierul Independenței din.
Tot tatăl minorului spune că nu i s-a permis să își viziteze copilul la spital, iar când a insistat să facă acest lucru, ar fi fost amenințat de o agentă de poliție cu arma din dotare în fața secției de Pediatrie a Spitalului municipal Sighet.
Ce spun poliţiştii despre acest caz.
Comunicatul IPJ Maramureș: „Luni, 19 aprilie, ora 15.35, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați de către o femeie de 60 de ani din municipiu, cu privire la faptul că nepotul acesteia, un copil de 13 ani, aflat în plasamentul acesteia, a plecat voluntar de la domiciliu.
Polițiștii au identificat minorul pe strada Szilagyi Istvan din municipiu.
Minorul manifesta un comportament violent față de familie și de persoanele aflate în prezența acestuia, motiv pentru care, la cererea și cu acordul bunicii, a fost luată măsura internării în spital a copilului.
În momentul în care a fost găsit, minorul prezenta urme de escoriații la nivelul membrelor superioare și echimoze la nivelul gurii, urmare a unei altercații în care a fost implicat în data de 17.04.2021.
În timpul efectuării intervenției polițiștii nu au folosit forța, iar minorul nu a fost agresat în nici un fel de aceștia.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz”.