Un copil în vârstă de 4 ani a murit, sâmbătă, în urma unui accident de mașină, în localitatea Cornereva, județul Caraș Severin. În mașină se mai aflau alți trei copii, toți ai femeii de 27 de ani care se afla la volan. Tânăra nu deținea permis de conducere și s-a răsturnat într-un pârâu de pe marginea DJ 608.
„Astăzi (sâmbătă n.red.), la ora 12,00, Poliţia Staţiunii Băile Herculane a fost sesizată cu privire la un accident rutier produs pe DJ 608. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au identificat un autoturism răsturnat într-o pârâu de pe marginea DJ 608, în localitatea Cornereva. Ulterior a fost identificată persoana care ar fi condus autoturismul, o femeie de 27 de ani din localitate, care din verificări s-a stabilit că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În momentul producerii accidentului, în autoturism s-ar fi aflat cei 4 copii minori ai femeii, unul dintre aceştia, în vârstă de 4 ani, fiind grav rănit, echipajul medical care a preluat minorul constatând decesul acestuia după efectuarea manevrelor de resuscitare”, se arată în comunicatul transmis de către reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.
Ceilalţi trei minori nu au suferit vătămări corporale în urma accidentului rutier.
Femeia de 27 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
În cauză urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzelor decesului minorului.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere şi continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment, mai menţionează sursa citată.