Oamenii legii povestesc că, în Oradea, bărbatul şi femeia i-au luat unui bătrân de 82 de ani economiile de-o viaţă. Ei i-au luat faţa cu un atutoturism de lux din care au coborât grăbiţi, pozând în persoane foarte supărate.
L-au acostat pe bărbat şi i-au povestit că un nepot al lor a avut un accident rutier şi că vor să ajungă la spital ca să afle ce se întâmplă. I-au cerut să le arate unde e unitatea medicală după care i-au cerut să îi ajute cu nişte bani.
Credul, bătrânul i-a invitat la el acasă şi le-a dat 1.900 RON şi 200.000 de forinţi. Cei doi l-au dus de nas spunând că îi lasă drept garanţie o geantă în care au simulat că lasă un teanc de bancnote de 100 dolari SUA. Evident că nu s-au mai întors să returneze banii.
În aceeaşi zi şi prin acelaşi tertip a fost înşelat şi un orădean în vârstă de 81 de ani, de la care au luat 400 de lei. Cei doi au coborât de această dată dintr-un autoturism Mercedes A Classe de culoare închisă, cu număr de înmatriculare străin.
Şeful Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare, comisarul şef Ioan Tohătan, spune că în Maramureş nu au fost semnalate cazuri similare, dar recomandă precauţie pentru că astfel de escroci obişnuiesc să acţioneze în diferite locaţii şi e posibil să vină în Baia Mare.
”Recomandarea noastră este aceea ca oamenii să aibă mare grijă atunci când întâlnesc necunoscuţi. Cetăţenii trebuie să ştie că orice serviciu trebuie prestat şi abia apoi plătit”, a explicat acesta.
Ioan Tohătan a precizat că în investigarea colegilor săi se află numeroase reclamaţii de înşelăciune venite din partea unor bătrâni. Una dintre ele îi vizează pe doi bărnaţi care obişnuiau să meargă acasă la vârstnici şi să le spună că fiii sau nepoţii lor le-au trimis pachete consistente din străinătate.
”Le spuneau că aceastea sunt în vamă, iar îÎn funcţie de situaţia materială <analizată> de infractori la faţa locului, cei doi cereau şi un tarif, care pornea de la 100 de euro şi putea ajunge la 400 euro. Ei bine, după ce se vedeau cu banii în buzunar, indivizii dispăreau fără urmă. Noi sperăm să îi identificăm cât mai repede", a mai spus comisarul şef.
Sursa: Vasile Dale