O fată de 21 de ani din Chiuzbaia (Baia Sprie) se află la Cluj, operată pentru extirparea unei tumori la coloană, după ce inițial a avut o operație complicată pe creier pentru extirparea mai multor tumori.
Iată mesajul Mădălinei:
„Bună ziua!
Sunt Mădălina Breban, am 21 ani și am fost operată la cap de tumoră cerebrală pe partea dreaptă. Am avut 2 tumori mari și mai multe mici.
La o lună după operație am început radioterapia în Cluj la spitalul dr. Ioan Chirucuță, la doamna dr. Dana Cernea.
Am făcut 10 ședințe și între timp mi-au descoperit și o tumoră la spate.
Dânsa a luat legătura cu domnul prof. dr. Stefan Florian iar acesta i-a spus să mă transfere joi la operație.
Din păcate doamna doctor m-a ținut până luni în spital și pe urmă m-a trimis acasă – eu neștiind de transfer, mamei spunându-i că nu o să mă poată opera domnul profesor pentru că o să rămân paralizată.
De duminică nu mi-am mai simțit picioarele, deși joi eu mergeam bine.
Am sunat rezidentul domnului profesor și mi-a spus că mă aștepta la operație.
Am plecat de urgență la Cluj iar ieri am fost operată dar încă nu îmi simt picioarele. După ce ies din spital o să trebuiască să mai continui să fac radioterapie la spate.
Prietenii mei încearcă sa ma ajute și ei cât pot cu strângerea de ceva bănuți pentru a reuși sa îmi continui tratatamentul.
Vă rog să mă ajutați și Dumneavoastră, iar dacă vor rămâne bani după ce eu mă voi face bine, îi voi dona unui alt caz.”
Cum o putem ajuta pe Mădălina?
✅ CU CARD BANCAR pe pagina Părinți Salvatori la linkul: http://parintisalvatori.ro/doneaza/
(indiferent de valuta sau țara în care este emis cardul tău, vei introduce suma dorită în RON (exemplu: dacă vrei să donezi 100 EUR vei scrie 485) și conversia se va face FĂRĂ COMISION de către procesatorul de plăți online)
✅ prin virament sau depunere la CEC BANK în conturile:
RO94 CECEC 0019 4600 711 4731 – cont în lei
RO90 CECE MM 25 C1 EUR 0680 876 – cont în euro – cod BIC (Swift) CECEROBU
Titular cont: Asociația pentru Educație și Caritate – Cod Fiscal 9373178
– cu mențiunea MADALINA –
✅ prin PAYPAL la adresa: parintisalvatori@yahoo.com
✅ prin REVOLUT: folosind numărul 0749936688
✅ prin contract de sponsorizare, PENTRU FIRME – sumă deductibilă din impozitul pe profit
⚠️ Orice întrebări și informații suplimentare se pot obține telefonic sau whatsapp: 0749-93.66.88 sau prin email: parintisalvatori@yahoo.com
Vă mulțumesc anticipat!