Un accident rutier produs, vineri dimineaţa, la intrarea în Sălard dinspre Oradea a blocat traficul rutier pe DN 19. În accident sunt implicate două autoturisme, iar trei persoane au fost rănite, una dintre ele fiind încarcerată. În urma impactului, una dintre maşini s-a răsturnat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Dinu, evenimentul rutier a fost anunţat pe numărul de urgenţă 112 la ora 8.31.
„Din primele date se pare că ar fi vorba de 3 victime, una încarcerată. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări la faţa locului. Traficul rutier este blocat şi dirijat de agenţii rutieri aflaţi la faţa locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Pentru salvarea celor trei victime, ISU Crişana a mobilizat de urgenţă, două echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii de Pompieri Sălard, din care unul de paramedici, echipajul de descarcerare grea al Detașamentului Oradea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
„Ajunse la locul producerii accidentului, forțele de intervenție au acționat pentru descarcerarea unei femei rămase captive în unul din cele două autoturisme avariate, iar echipajele medicale au acordat îngrijirile necesare femeii evacuate din autovehicul și celor doi bărbați răniți în urma accidentului, toți trei suferind multiple traumatisme și contuzii. Cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea”, a transmis maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.
La ora 9.40 s-a reluat traficul pe ambele sensuri.
UPDATE:
În jurul prânzului, IPJ Bihor a făcut publice primele concluzii în urma accidentului, care a fost provocat de un orădean de 28 de ani.
„Vineri, 7 iunie a.c., la ora 08.30, pe D.N. 19 E, în afara localității bihorene Sălard, un bărbat de 28 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o aututilitară pe direcția Oradea – Marghita, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de carosabil acoperit parțial cu apă, a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Baia Mare, județul Maramureș. Din impact, autoturismul s-a răsturnat pe partea dreaptă, în afara părții carosabile”, se arată într-un comunicat transmis de comisarul-şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
„În urma accidentului rutier, atât bărbatul de 28 de ani, care conducea autoutilitara, cât și o femeie de 51 de ani, din Baia Mare, pasageră în autoturism, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital. Leziuni mai ușoare a suferit bărbatul de 56 de ani, care conducea autoturismul”, au mai transmis poliţiştii, care continuă cercetările în acest caz.