Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației au depistat un cetăţean român care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui microbuz în valoare de 31.000 de euro, căutat de către autoritățile din Cehia.
În data de 25 iulie, în jurul orei 23.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontiera cetățeanul român Ioan L., în vârstă de 20 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureș. Acesta conducea un microbuz marca Volskwagen Crafter, an fabricație 2017, înmatriculat în Cehia.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare alertă introdusă de către autoritățile din Cehia.
“Mijlocul de transport, în valoare de peste 31.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și tăinuire”, informează ITPF Sighetu Marmației.