Fostul arbitru FIFA, maramureşeanul Cristian Balaj este noul preşedinte al Agenției Naționale Anti-Doping. Acesta o va înlocui pe Graţiela Vâjială care a condus agenţia din octombrie 2005.
Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) este o instituție publică aflată în subordinea Guvernului României. Este coordonată de către Primul-Ministru și este finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Agenția a fost înființată în anul 2005. Laboratorul de Control Doping a fost înființat în anul 1994 și până în 2005 a funcționat în cadrul Institutului Național de Cercetare pentru Sport.
Cristian Balaj a debutat în Divizia A la data de 10 septembrie 2000, când a condus la centru un meci dintre Steaua București și FC Brașov. A condus primul derby de România în 2002, an în care a arbitrat și prima sa finală de Cupa României. Este arbitru FIFA din 2003, primul său meci internațional fiind între Elfsborg și Spartak Moscova, în primul tur al Cupei UEFA, la 15 octombrie 2005. A debutat în Liga Campionilor în septembrie 2010, când a condus partida dintre AC Milan și AJ Auxerre. Este arbitrul român cu cele mai multe finale de Cupa României conduse și este pe locul 1 și în topul celor mai multe confruntări Steaua – Dinamo arbitrate.
Arbitru din 1994, a debutat în Divizia A în 10 septembrie 2000, când a condus la centru o confruntare dintre Steaua București și FC Brașov. A condus peste 340 de meciuri în Liga 1 din România, fiind din acest punct de vedere pe locul 2 în clasamentul All Time. Deține recordul celor mai multe finale de Cupa România arbitrate, 4 (2002, 2004, 2009 și 2013), alături de Emil Kroner, Dan Petrescu și Denis Xifando. Este pe locul 1, alături de Aurel Bentu, în topul arbitrilor care au condus derby-ul clasic al României, Steaua – Dinamo, cu 9 astfel de meciuri oficiate (primul în mai 2002, cel mai recent în aprilie 2016).
Este arbitru FIFA din 2003, primul său meci internațional fiind cel dintre Elfsborg și Spartak Moscova, în primul tur al Cupei UEFA, partidă disputată în 15 octombrie 2005. A debutat în UEFA Champions League în 16 septembrie 2010, când a condus partida dintre AC Milan și AJ Auxerre din faza grupelor. În același an UEFA îl promovează în categoria arbitrilor ”Elite Development”.
În plan internațional a arbitrat echipe precum AC Milan, FC Barcelona, AS Monaco, Borussia Dortmund în meciuri de UEFA Champions League și UEFA Europa League. A oficiat jocuri de calificare atât pentru Campionate Mondiale, cât și pentru Campionate Europene, fluierând reprezentative precum Germania, Polonia, Cehia. A oficiat la turnee finale de EURO pentru categoriile de vârstă Under 17 și Under 19.
În 2001 a cucerit pentru prima dată premiul de cel mai bun arbitru din România, atât din partea Federației Române de Fotbal (prin intermediul Comisiei Centrale a Arbitrilor), cât și într-o gală organizată de Clubul Sportiv al Jurnaliștilor. De atunci a fost nominalizat la acest titlu de diverse foruri (inclusiv de Comisia Centrală a Arbitrilor) în fiecare an, fiind arbitrul român cu cele mai multe astfel de titluri în palmares.
În iulie 2009 Cristian Balaj a devenit cetățean de onoare al orașului Baia Mare.
În martie 2010 Cristian Balaj a fost ales președinte al Asociației Județene de Fotbal Maramureș (AJFMM), reales fiind în această funcție în 2014 cu unanimitate de voturi.
A arbitrat ultima oară pe 19 decembrie 2016 la un meci din Liga I dintre Gaz Metan Mediaș și Astra Giurgiu.