Spectacolele si petrecerile maramureseanului sunt organizate prin intermediul unei asociatii culturale – “Unirea” – care a ajuns foarte cunoscuta printre romanii din orasul Wiener Neustadt, dar si pentru cei din capitala Austriei. Nu exista nicio sarbatoare in tara care sa nu fie marcata cum se cuvine si acolo. Banii nu sunt multi. “Strangem de ici de colo. Avem cativa colaboratori buni in tara si in special la Sighet si in Cluj, mai punem noi palinca si vin, sarmale, cozonac si e aproape ca acasa”, a marturisit Godja.
Asociatia ”Unirea” a pregatit un program special si pentru saptamana aceasta, ca sa marcheze Ziua Internationala a Femeii. In 10 martie, la ora 18.30, ii invita pe amatorii de muzica populara la un spectacol cu Vasile Coca, Ioan Dordoi si Lucian Dragan la restaurantul Hubertushof din orasul Bad Fischau.
Pentru zilele de 24 si 25 martie, Ioan Godja a anuntat o alta actiune cultural-artistica. In localitatea Wiener Neustadt va fi organizata o preselectie pentru concursurile ”Mostenitorii” si ”Muguri de Tezaur”, organizat in parteneriat cu TVR si Radio Cluj. La preselectie se pot inscrie tineri din toate tarile, realizatoare fiind Marioara Murarescu. In completarea evenimentului va fi organizat si un concert de muzica populara la care vor lua parte nume importante de pe scena romaneasca.
Sursa: Larisa Tivadar