Sosirea primăverii oferă jandarmilor maramureşeni prilejul de a dărui un mărţişor însoţit de un gând bun, femeilor care au ales să îmbrace uniforma bleu-jandarm, doamnelor şi domnişoarelor cărora jandarmii le-au ieşit azi în cale pe străzile din Baia Mare, doamnelor şi domnişoarelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor colaboratoare.
Prin acest gest jandarmii doresc să-şi exprime, la început de primăvara, respectul şi preţuirea pentru cele care le sunt aproape, mame, soţii, fiice, surori, prietene şi colege.
Alături de tradiţionalul mărţişor ca simbol al primăverii, militarii jandarmi transmit cele mai sincere urări de sănătate, succes şi împliniri.
Vă dorim să aveţi o primăvară minunată, plină de dragoste şi realizări.