Miercuri seara ne-am permis să ne bucurăm puțin după ce am suferit mult. Pentru că a fost suferință și în tribună și în teren atunci când treaba nu merge așa cum trebuie. Și n-a merrs în prima repriză, când Constanța a condus și cu șase goluri diferență. Apoi a venit munca, pas cu pas, apropierea de adversar și călirea nervilor în fața aruncărilor de la 7m. Pe care le-am câștigat și în urma cărora ne-am calificat în Final Four-ul Cupei României.
După un început echilibrat, Constanța a început să pună gol după gol în dreptul său, astfel că s-a făcut 5-11 (min. 20). Au fost momente tensionete, decizii dubioase, și două cartonae roșii, pentru Nagy (18), respectiv Szasz (20), după un meleu la centrul terenului și un atac dur. Minaur e revenit la 9-11, dar la pauză s-a intrat cu 10-14. Oaspeții au jucat liniștit după revenirea de la cabine, au avut 14-19 (38), apoi au venit câteva momente de excepție ale lui Al-Khafadji și ale lui Cumpănici și scorul s-a strâns. Finalul a fost extrem de tensionat, Mnaur reduce la minimum diferența, dar tot Constanța e favorită. Are un gol și o aruncare de la 7m, dar Al-Khafadji apără aruncărea lui Căbuț. Mai sunt 8 secunde de joc, Sabou cere time–out, profită de oamenii în plus de pe teren și face schema pentru Kotrc, care nu ratează din extremă cu două secunde înainte de iultimul fluier și se face egal, ceea ce înseamnă aruncări de la 7m direct.
Ravnic înscrie, o face și Kotrc. Andrei ratează față în față cu Terekhov, apoi Kozakevych este ghicit de Rusu. Seria a treia e cu goluri, Nistor și Erik Pop. La fel și a patra, Gabi Ilie și Cumpănici. Aliokhin trimite apoi în bată și Botea înscrie, astfel că Minaur este echipa care merge mai departe.
CS Minaur Baia Mare – CSM Constanța: 31-30 (27-27, 10-14)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană”: din Baia Mare; cca 1.200
- Arbitri: Ciprian Popa (Galați) – Ionuț Velișca (Buzău). Observator: Victor Sighicea (Râmnicu Vâlcea)
- Aruncări de la 7m: 5-8 (transformate: 3-4; au ratat Kozakevych, Botea / Komogorov, Stankovic, Drăgan, Căbuț). Minute de eliminare: 4-16 (Botea, Cumpănici / G. Ilie, Aliokhin, Drăgan, Stankovic, Nikolic 2, Komogorov 2; în min. 18 Nagy a primit direct cartonașul roșu / în min. 20, Szasz a primit direct cartonașul roșu)
- CS Minaur: Hayder Al Khafadji (13 intervenții, a apărat 3 de 7m), Anton Terekhov, Cristian Ștefan Sîncu – Robert Nagy 2, Remus Chiș, Tudor Botea 4 (3 din 7m), Mario Alberto Racolța (nu a jucat), Ștefan-Gabriel Cumpănici 7, Marcus Dahlin, Milan Kotrc 3, Artem Kozakevych, Ivan Burzak 5, Vlad-Andrei Pop (nu a juucat), Erik Leonard Pop 2, Anderson Da Silva Mollino 4, Viorel Fotache. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan
- CSM Constanța: Dumitru-Vlăduț Rusu (12 intervenții, a apărat 2 de 7m), Alexandru Gabriel Chilianu – Ionuț Nistor Ioniță 1, Alexandru George Andrei 1, Irakli Chikovani. Gabriel-Cristian Ilie 2, Mikalai Aliokhin 4, Călin-Mihai Căbuț, Andrei Iosif Buzle 4, Andrei Valeriu Dragan 7, Gaston Alberto Mourino, Zoran Nikolic 2, Andras Szasz, Strahinja Stankovic 5 (4 din 7m), Valentino Ravnic 1, Vitaly Komogorov. Antrenori: George Buricea, Mario Blazevic, Ionuț Pușcașu
Declarații după meci
- Alexandru Sabou (antrenor Minaur): “Spiritul de luptă al Minaurului s-a văzut astăzi. Am avut un pic de pauză, dar din păcate Anton și Ivan au revenit de la lot ieri dimineață pe la ora 5.00, amândoi cu probleme medicale. Cel mai frumos astăzi este că nu am cedat. Indiferent de obstacole. N-am văzut un jucător cu capul jos. Am muncit până la final și, cu sprijinul suporterilor am reușit să ne calificăm. Ne-au împins de la spate în ultimele minute. Urmează meciuri foarte tari, iar primul este cu o echipa foarte bună din Macedonia de Nord, Alkaloid. E bine că avem moralul bun, acum trebuie să gândim bine tot ce se întâmplă. Este o viroză tare interesantă, mergi 10 minute și ești gata. Trebuie să ne adaptăm. Trebuie să găsim soluții.”
- Gabriel Cumpănici (jucător Minaur): “Cred că a fost cel mai intens meci pe care l-am jucat vreodată, cu cea mai mare revenire. Cel mai spectaculos meci. A fost o atmosferă incredibilă. Pică foarte bine pentru noi la moral victoria din acest meci și sper să facem o figură frumoasă și în meciurile de cupă europeană. Mulțumim suporterilor, pentru că astăzi au fost la cel mai înalt nivel.”
Sferturile de finală
- AHC Potaissa Turda – CSM Vaslui: 31-26
- CSM București – HC Buzău: 29-26
- CS Minaur Baia Mare – CSM ConstanțaL 31-30
- CSM Focșani – Dinamo București: 23-33