Doctorul Alexandru Andriţoiu, de la Spitalul Militar din Craiova, mai atrage atenţia că în ultimele săptămâni mulţi pacienţi nu şi-au mai pierdut mirosul şi gustul, dar au făcut febră mare.
Medicul militar Alexandru Cezar Andriţoiu spune că a studiat noile simptome pe care le manifestă pacienţii în această perioadă, iar noua tulpină britanică este atipică. În plus, medicul craiovean declară că există situaţii în care radiografiile pulmonare ies bine, dar tomografiile computerizate arată altceva.
‘În acest al treilea val ne confruntăm cu nişte particularităţi ale cazurilor care se manifestă cu o afectare pulmonară destul de severă de la bun început, cu o simptomatologie de tip respirator atipică, în sensul că febra devine simptomul dominant, tusea mai puţin. În plus, gradul de afectare pulmonară pe tomografia computerizată este în discrepanţă cu valorile pe care ni le arată aparatele în ceea ce priveşte saturaţia în oxigen…. de exemplu, o pacientă s-a prezentat la spital cu febră de o săptămână şi puţină tuse. I s-a făcut o radiografie pulmonară, radiografia nu arăta nimic spectaculos, nimic rău, pacienta a fost trimisă acasă cu infecţie urinară. Peste două zile s-a întors cu febră 40 de grade, i s-a recomandat tomografie computerizată care arăta peste 30 la sută afectare pulmonară, cu saturaţie în oxigen 93 – 94. Acum suntem în situaţia în care avem valori ale saturaţiei bune, pacienţii tolerează bine nu neapărat lipsa de oxigen, ci gradul de afectare pulmonară. Ăsta este valul 3, din păcate. În plus, colegii mei urgentişti mi-au spus că, în ultimele două săptămâni, pacienţii nu s-au mai prezentat cu celebrul simptom, celebra acuză – nu mai am gust, nu mai am miros”, a declarat medicul craiovean, invitat la postul local de televiziune Oltenia TV.
Medicul craiovean este de părere că în următoarea perioadă vom trece prin mai multe valuri.
„Cam aşa o s-o ţinem. La sfârşitul anului, vom fi cam în valul 6. La câte tulpini apar, una după alta, nu avem altă şansă. Virusul este unul care suferă rapid mutaţii. Dacă vaccinarea nu se face foarte rapid, în două luni ar fi trebuit să se termine, nu se va obţine mare lucru pentru că virusul mutează şi se va adapta şi la vaccin. S-ar putea ca la sfârşitul anului să avem de-a face cu un virus adaptat la vaccin. De aceea, lumea medicală se gândeşte să descopere care este cel mai bun medicament antiviral pentru COVID”, a mai spus Alexandru Andriţoiu pentru Oltenia TV.
adevarul.ro