Moment emoționant la Jocurile Invictus de la Haga: unul dintre militarii care au participat la proba de atletism și volei din poziția șezut a cerut-o în căsătorie pe iubita lui. Și tot la Haga, doi militari români au fost medaliați de prințul Harry. Plutonierii Mihai Toma și Iulian Căpățână s-au clasat pe locul al doilea la Land Rover Driving Challenge, prima competiție din cadrul jocurilor dedicate militarilor răniți în teatrele de operații.
Rănit în Afganistan acum 11 ani, Anghel Ilovan a profitat de bucuria participării la competiția de la Haga și a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Sorana.
Întreagă Echipă Invictus România s-a bucurat și a dansat alături de viitorii miri. Anghel Ilovan a participat la proba de atletism și volei din poziția șezut și mai are două probe, dar cele mai mari emoții le-a avut pentru acest moment.
Meghan, Ducesa de Sussex, a moderat şi ea alături alături de soţul ei, Prinţul Harry, câteva momente la gala de deschidere a Jocurilor Invictus de la Haga, care a reunit echipele Invictus din 20 de țări.
La a treia participare la Jocurile Invictus, doi dintre militarii români au fost medaliați de Prințul Harry la ceremonia de deschidere. Plutonierii Mihai Toma și Iulian Căpățână s-au clasat pe locul al doilea la Land Rover Driving Challenge, prima competiție din cadrul jocurilor dedicate militarilor răniți în teatrele de operațiuni.
Sărbătoritul echipei este plutonier adjutant principal Florin Vuță şi fiica lui, care îi este alături.
Echipa Invictus România are Înalt Patronajul Regal al Principelui Radu, care a și însoţit-o la Haga.
Alături de militarii români şi familiile lor se află și ministrul Apărării. Jocurile Invictus au fost fondate, în 2014, de Prințul Harry, ca o modalitate de a folosi sportul la recuperarea militarilor răniți în misiuni de luptă, cei mai mulţi în Irak şi Afganistan.