Marţi, ora 13.45, poliţiştii din Vișeu de Sus au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DJ 187, din localitatea Poienile de Sub Munte, a avut loc un accident rutier soldat cu două victime.
Poliţiştii ajunşi la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 30 de ani, din Poienile de Sub Munte, a condus un autoturism, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum în curbă, a derapat pe acostamentul consolidat cu pietriș, din dreapta direcției sale de mers, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, cadavrul său fiind depus la morga spitalului orășenesc Vișeu de Sus, în vederea efectuării necropsiei și vătămarea corporală a unui tânăr de 26 ani, din localitate, care a fost transportat cu o ambulanță la spitalul orășenesc Vișeu de Sus, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.
Conducătorul auto nu purta centura de siguranță şi nu deţinea permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.