Un accident mortal de circulație a avut loc duminică, 14 octombrie, în jurul orei 14:30, pe DN1C, între localitățile Coplean și Câțcău. Un motociclist și-a pierdut viața.
Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme înmatriculate în județul Maramureș și o motocicletă. Se pare că, într-o curbă deosebit de periculoasă, pe fondul neadaptării vitezei, motociclistul care circula dinspre Dej înspre Baia Mare a pătruns pe contrasens, a acroșat un Volkswagen care se deplasa din sens opus și s-a dezechilibrat, iar apoi a intrat sub Peugeot.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, o ambulanță, dar și polițiștii. Impactul a fost fatal, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața motociclistului în vârstă de 70 de ani, din Jibou, care a sfârșit sub Peugeot.