Polițiștii din Vama Nădlac au confiscat mii de cutii cu medicamente, posibil contrafăcute, de la un cetățean german, care dorea să iasă din țară.
Bărbatul în vârstă de 39 de ani, cetățean german, a fost oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.
Acesta avea în mașina pe care o conducea, un autoturism înmatriculat în Germania, nu mai puțin de 17.000 de cutii pline cu medicamente, pe care dorea să le transporte în Ungaria.
În momentul în care polițiștii au cerut documentele care ar fi trebuit să arate proveniența medicamentelor, cetățeanul german nu a putut să le ofere.
În aceste condiții, toată cantitatea de medicamente a fost confiscată, iar pe numele bărbatului a fost deschis și un dosar penal, pentru punerea în circulație a unor mărfuri susceptibile de a fi contrafăcute.