In China s-a inregistrat duminica, 25 mai, o noua replica puternica – de 6,4 grade pe scara Richter – a cutremurului de la 12 mai, care a avut epicentrul in districtul Qingchuan, din provincia Sichuan. O persoana si-a pierdut viata, peste 400 au fost ranite, iar 70.000 de case, deja subrezite de cutremurul din 12 mai, au fost distruse.
Potrivit precizarilor facute de Reteaua nationala de monitorizarea a seismelor, aceasta este cea mai puternica replica de dupa cutremurul de 8 grade pe scara Richter din urma cu doua saptamani si a fost resimtita in mai multe regiuni ale provinciei, inclusiv in capitala Chengdu, unde locuitorii au iesit din nou pe strazi.
Reteaua nationala de monitorizarea a seismelor din China a anuntat ca seismul s-a produs la ora locala 16.24 si a durat circa un minut. Replica a starnit panica in randul persoanelor care se aflau in cladiri inalte, atat la Chengdu, cat si la Beijing.
Pe de alta parte, ultimul bilant al cutremurului devastator din 12 mai, anuntat duminica de guvern, este de 62.664 de morti si 23.775 disparuti. Cel mai mare numar de morti se inregistreaza in provincia Sichuan, 62.161 de victime.
Sursa: Rompres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult