Scandalul din USR continuă și se adâncește, în contextul în care a fost convocată pentru miercuri o nouă ședință a Biroului Național al partidului pentru a vota un nou lot de excluderi din partid, din rândul celor care îl critică pe Dan Barna. Este anunțat și un nou protest al membrilor USR la sediul central, ca reacție la noile excluderi.
După ce a fost dată afară din USR Olimpia Ardelean, vicepreședinte al USR Ilfov, decizia care a generat o serie întreagă de reacții, proteste și solicitarea unui congres pentru alegerea unui alt președinte, pe lista neagră de miercuri au intrat Vișinel Bălan, cosnilier la grupul parlamentar al USR, Claudia Postelnicescu, purtător de cuvânt la USR Ilfov, Cosmin Stoenoiu de la USR Cluj și Ciprian Lupaș, acuzat că ar fi indus în eroare opinia publică în legătură cu o expresie folosită de soția lui Dan Barna, Olguța Totolici.
Vișinel Bălan a acuzat intern nereguli cu fondurile USR Giurgiu, iar Claudia Postelnicescu ar fi vinovată, în opinia conducerii USR, de agresivitate și că l-a criticat public pe Dan Barna.
Membrii USR Cluj sunt acuzați că au pătruns în serverul conducerii și au șters înregistrările cu ședințele Biroului Național, susținând că astfel au vrut să tragă un semnal de alarmă cu privire la vulnerabilitatea sistemului informatic.
Claudia Postelnicescu, purtătorul de cuvânt al USR Ilfov, a scris pe Facebook, ca reacție la anunțata sa excludere, că își asumă tot ce a spus despre Dan Barna.
„Nu au murit niște copii și tineri acum 30 de ani, ca să îmi fie mie luată libertate de exprimare de un mediocru patentat, pus moț în vârful partidului fondat de altul de o gașcă de securiști de nouă generație.
„Hai că asta e culmea tupeului! Sunt acuzată ca îmi ”hărțuiesc” colegii și că vorbesc ”urât” despre Barna. Îmi asum tot ce am spus despre Barna: că este mediocru, că distruge partidul, că a avut un esec major strict bazat pe incompetenta proprie, ca favorizeaza o gasca de sicofanti si profitori care beneficiaza in mod exclusiv de resursele partidului. In ceea ce priveste ”hărțuirea”: încă din vara anului 2018 am primit sesizări de la persoane care adoră liderul, indiferent cine e el, pentru motive strict legate de parvenirea in partid, care nu au nimic de-a face cu meritocrația. Aceste persoane mi-au intrat în listă și mi-au făcut mai multe sesizări pentru opinii critice la adresa conducerii partidului. Aceste opinii pot fi găsite în continuare pe peretele meu, nu am șters nimic. Să se caute jignirile și hărțuirile și să mi se arate. Precizez că aceleași persoane mi-au facut sesizări, mai multe în serie, după ce au practicat un stalking obsesiv pe o perioadă de luni de zile”, a relatat Claudia Postelnicescu.
sursa Digi24.ro